„Dieta de cruţare hepatică (in colecistita cronica, dischinezia biliara) se va respecta, în funcţie şi de toleranţa individuală şi de prezenţa unor eventuale tulburări dispeptice restante.
Alimente permise: carnea proaspătă şi slabă de pui, curcan, viţel, vită, peştele alb, pregătite ca: rasol, friptă, înăbuşită, tocătură dietetică (fără ceapă, condimente, neprăjită) friptă; laptele dulce, bătut, iaurtul proaspăt, brânza de vaci proaspătă, caşul, urda; două ouă proaspete pe săptămână; smântâna, frişca, uleiul crud, untul proaspăt; pâinea albă, veche de o zi; făinoasele (gris, orez, fidea, tăieţei, macaroane), preparate cu lapte sau budinci cu brânză sau carne şi ou; legumele sub formă de sucuri sau cele cu celuloză fină ca pireuri, soteuri, sufleuri, salate coapte sau crude; fructele ca atare sau coapte, fără sâmburi şi coajă, ca sucuri proaspete, pireuri, compoturi, jeleuri, gemuri; deserturile ca: făinoase cu lapte, creme cu lapte şi ou, bezele, mereng, biscuiţi de albuş, gelatină cu lapte sau suc de fructe ş.a.; condimentele aromate (pătrunjel, leuştean, mărar, cimbru, tarhon, suc de lămâie); sosurile se vor pregăti numai dietetic, cu făină diluată separat în apă rece şi grăsime adăugată la sfârşitul prelucrării termice; supele creme de legume, supe slabe de carne, supele limpezi de legume, borşurile; băuturile nealcoolice: apa minerală, sifonul, sucurile de fructe şi legume.
De evitat: dulciurile concentrate datorită riscului crescut de a face diabet a acestor bolnavi. Alimente interzise: prăjelile; mezelurile; conservele de orice fel; prăjelile, untura, seul, slănina, jumările, orice grăsime în exces; carnea grasă (porc, raţă, gâscă, oaie), fezandată, afumată; toate tipurile de carne cu ţesut conjunctiv; peştele gras; brânzeturile fermentate, grase, condimentate, brânza topită, caşcavalul; ouăle în exces sau fierte tari şi prăjite; supele grase de carne, borşurile drese cu smântână, ciorbele grase, ciorbele de leguminoase; pâinea neagră, intermediară, pîinea proaspătă; arpacaşul, grâul ca atare; leguminoasele uscate; deserturile preparate cu cacao, ciocolată, multă grăsime, aluaturi dospite, foarte proaspete; făinoasele nerafinate; legumele şi fructele bogate în celuloză dură (ridichiile, guliile, castraveţii, varza, leguminoasele uscate, fructele necoapte, cu coajă şi sâmburi, alunele, nucile); produsele de patiserie; ciocolata, cacao; alcoolul, cafeaua; rântaşurile; sosurile cu ceapă prăjită, grăsime prăjită; maionezele, condimentele iuţi (piperul, hreanul, muştarul, boiaua, ardeiul iute, ceapa, usturoiul, chili); icrele; vânatul; moluştele. ” (1)
Bibliografie: 1. Iulian Mincu, Alimentatia omului sanatos si bolnav, Ed. Enciclopedică, 2007